Acțiunea colectivă de după pandemie pentru drepturile de sănătate și justiție socială este esențială

Pandemia dovedește necesitatea unei acțiuni colective post-criză, iar îndeplinirea cu succes a acestei sarcini va fi esențială pentru a realiza o nouă ordine economică globală, având în centru drepturile omului și drepturile de sănătate.




 

Acest articol face parte din seria OGR Imagining our Post-Pandemic Futures (Imaginându-ne viitorul de după pandemie) despre exercitarea drepturilor omului necesară pentru a crea o lume mai bună în timpul pandemiei COVID-19 și după aceasta.

 


Cum va arată lumea și cum vor arăta sistemele noastre de sănătate și societățile noastre după această fază a pandemiei depinde de modul, în care noi gândim colectiv, dar mai depinde și cum noi, la rândul nostru, acționăm pentru a cere guvernelor noastre și altor actori puternici ca aceștia să acționeze altfel. Noi trebuie să diminuăm curba și să punem presiune pentru echitate în accesul la echipamente de protecție, testare, tratament, izolare în siguranță, precum și inovații și un eventual vaccin. Acțiunile și solidaritatea asupra cărora vom insista în mod colectiv acum vor determina amploarea devastării economice din țările noastre, precum și din țările întregului glob, dar și amploarea suferinței provocate de pierderea surselor de venit, lipsa de alimente și sărăcia agravată.

Noi trebuie să evităm întoarcerea la o versiune romantizată „a vieții normale”, care camuflează nedreptatea structurală a realității noastre dinaintea pandemiei. Să ne amintim că, înainte de a izbucni pandemia, Oxfam anunțase că 200 de miliardari dețineau o bogăție mai mare decât cea posedată de 60% din populația lumii. Însă, vestigiile deceselor și suferințelor, pe care le-a lăsat această pandemie oribilă, au realizat ceva, ce nu s-a putut atinge prin ani întregi de advocacy. S-a reușit întrevederea ideii, pe care neoliberalismul a exercitat-o ​​asupra imaginațiilor noastre colective în moduri, care permit regândirea mult mai largă a modelelor și structurilor noastre economice de guvernare globală, a sistemelor noastre de sănătate și a economiei politice a sănătății globale.

Semnalele de alarmă sunt clare. Philip Alston, raportor special privind sărăcia extremă și drepturile omului, a avertizat că COVID-19 i-ar putea propulsa pe mai mult de jumătate de miliard de oameni în sărăcie. Unele state au luat măsuri, care ar fi părut imposibile cu doar câteva luni în urmă, inclusiv naționalizarea sistemelor de sănătate, oferirea de alocații bănești directe și suspendarea expulzărilor din locuințe și a prescrierilor ipotecilor, printre altele. Prea multe alte state s-au îndreptat spre aplicarea unor sisteme învechite de favoritism, dar și a unei autocrații, în care toți sunt tratați în același fel și în care populațiile vulnerabile sunt neglijate.

Noi ne putem organiza pentru a insista colectiv asupra unor schimbări legislative și politice pentru a asigura consecințe cardinal diferite de distribuție, nu doar în interiorul țărilor, dar și între țări.

Dar această criză este atât de extinsă, iar perturbările sunt atât de masive pentru zeci de milioane de oameni de pe glob, încât mult mai mulți oameni au devenit convinși că avem o nevoie disperată de a schimba cursul nostru ca „comunitate globală” colectivă. Impozitele, sistemele anti-trust, proprietatea intelectuală, reglementările financiare și alte legi, dar și ordinea economică globală antidemocratică, au evoluat de-a lungul deceniilor în sensul sporirii capitalului privat, diminuării resurselor și capacităților publice, făcând ca guvernele să pară irelevante. Ordinea economică globală a devenit un teren de joc pentru elite. Nimic din toate acestea nu era inevitabil; în realitate, această situație este produsul acțiunilor orchestrate de-a lungul anilor. Iar acum, la fel cum New Deal[1] a apărut din Marea Depresiune din Statele Unite, noi ne putem organiza  pentru a insista colectiv asupra schimbărilor legislative și politice pentru a asigura consecințe cardinal diferite de distribuție, nu doar în interiorul țărilor, dar și între țări. Desigur, aceasta va fi o sarcină supraumană, dar după cum spunea autorul cărții The Plague (”Ciuma”), Albert Camus, despre posibilitatea ca justiția să devină din nou imaginabilă ca urmare a cataclismului celui de-al doilea război mondial, „supraumanul este termenul ce denotă sarcini, care ne vor lua  [nouă, oamenilor] mult timp pentru realizare, doar atât".

La fel de important e că trebuie să punem din nou în centru dreptul la sănătate și alte drepturi ale omului, în unele locuri acestea fiind chiar relevante pentru justiția socială și luptele politice democratice. Acei dintre noi, care merg prin această lume cu mai multe straturi de privilegii, trebuie să ne întrebăm, cu onestitate și umilință, cum putem contribui în modul cel mai bun. Acum nu este momentul să ne izolăm ca să ne apărăm propriile  particularități. Campaniile noastre pentru echitate în sănătate, sisteme publice de sănătate și o solidaritate cu adevărat globală în domeniul sănătății nu pot fi divizate în mișcări separate pentru drepturi la muncă și drepturi la pământ, și campanii anti-rasism și de protecție a mediului.

În această pandemie a devenit dureros de evident faptul că sănătatea și sistemele de sănătate reflectă starea precară a democrației în multe dintre societățile noastre.

În această pandemie a devenit dureros de evident faptul că sănătatea și sistemele de sănătate reflectă starea precară a democrației în multe dintre societățile noastre. Prin aceasta nu ne referim doar la restricțiile privind libertățile civile și utilizarea tehnologiilor de supraveghere luate în numele sănătății publice. Calitatea democrației se reflectă în lipsa de justificare și responsabilitate a deciziilor guvernamentale, care includ accesul la teste și îngrijiri medicale; reducerea drepturilor sexuale și de reproducere; condițiile de muncă ale prestatorilor serviciilor de sănătate; și măsurile luate pentru a proteja populațiile vulnerabile de impactul măsurilor de izolare la domiciliu în timpul acestei pandemii.

Noi ar fi trebuit să învățăm această lecție despre conexiunile foarte complexe dintre sănătate, sistemele de sănătate și democrație cu mult timp în urmă. Însă, în loc să facem aceasta, noi am acceptat un discurs, care tratează sănătatea ca pe ceva specializat și tehnic. Noi am ignorat nedreptatea abominabilă în sănătate până când durerea socială nu a devenit, pur și simplu, prea mare. La începutul pandemiei HIV / SIDA, milioane de persoane marginalizate din întreaga lume au trebuit să se revolte colectiv pentru a-și revendica drepturile și a declara că nu este vorba de niște externalități ce pot fi ignorate, ci de membri pe deplin egali ai societăților lor. HIV / SIDA a condus la acțiuni vaste de cercetare și la o arhitectură nouă în guvernarea globală a sănătății. De asemenea, această boală ne-a arătat că, indiferent cât de esențial ar fi un tratament medical eficace pentru COVID-19, mobilizarea colectivă pentru drepturi și demnitate va modela realitatea, cu care ne vom confrunta după pandemie.

Aceasta este o pandemie nouă, cu politici noi și cu o dinamică nouă. Însă, noi nu putem permite ca distanțarea fizică să însemne că noi ne vom abține de la acțiune. Dimpotrivă, dacă organizarea fizică este cu mult mai dificilă, aceasta este compensată prin ușurința, cu care putem face schimb de  informații, construi noi geografii de conexiune peste frontiere și mișcări, întreprinde acțiuni coordonate și fortifica noi rețele transnaționale în lumea noastră interconectată.

Dacă o vom folosi corect, această „distanțare socială” prelungită ar trebui să ne arate tuturor că acțiunile (și inacțiunile) noastre au efecte de viață și moarte asupra celorlalți, în comunitățile și societățile noastre și chiar în întreaga lume. Trebuie să ne gândim că datorăm multe unul altuia și să reflectăm cum să acționăm nu doar ca să depășim această pandemie. Trebuie să ne gândim la justiția climatică sau la ordinea economică globală inechitabilă. Ceea ce noi, cei din nordul global, cerem de la sine și de guvernele noastre în fiecare zi, modelează șansele de viață și alegerile celorlalți din sudul global. Cel mai bun lucru, pe care l-am putea crea din această calamitate globală este, ca să-l parafrazăm pe Pablo Neruda, o conștientizare mult mai profundă că suntem diferiți, dar egali și încrederea în destinul nostru comun, dar și decizia de a proceda în consecință.

 

[1] Un șir de programe, lucrări publice, reforme financiare și reglementări introduce de Președintele SUA Franklin D. Roosevelt în perioada 1933-1939 ca răspuns la nevoile de a aborda sărăcia, a realiza reforme și recuperare după Marea Depresiune din 1929-1930. Nota trad.

 

ORIGINALLY PUBLISHED: May 15, 2020

Alicia Ely Yamin este consilier principal în drepturile omului în organizația “Partners in Health”, și consilier principal în cadrul Centrului “Petrie-Flom” pentru Politica Legii în Domeniul Sănătății, Biotehnologie si Bioetică de la Facultatea de Drept a Universității Harvard.


 

COMMENTS
Stay connected! Join our weekly newsletter to stay up-to-date on our newest content.  SUBSCRIBE